Genuri literare.
Specii literare.
Tema – elementul principal/ aspectul general/ ideea centrală care stă la baza unei opere şi în jurul căreia se dezvoltă o întreagă lume imaginară.
Motivul– unitate care contribuie la relizarea temei.
Ex. Teme şi motive: copilăria
dragostea: iubita, florile, inima, muzica, culoarea roşie, îmbrăţişarea, sărutul, iertarea
războiul, natura, călătoria, timpul, familia, viaţa de zi cu zi
Recunoaşteţi teme şi motive:
- „Amintiri din copilărie” – copilăria (părinţii, jocul, casa, vecinii, fraţii, pupăza, apa)
- „Titanic” : dragostea (vaporul, iubitul- iubita, rivalul), călătoria (catastrofa, icebergul, apa), timpul (amintirea, memoria, epava, colierul)
Instanţele comunicării narative: autor, narator, eul liric, personaj, cititor
Autor- persoana reală care imaginează şi scrie un text literar
Personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii
Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar
Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează operele epice.
– perspectiva narativă: uniperspectivism (punct de vedere al unui singur narator)
pluriperspectivism (punctul de vedere al mai multor naratori)
– tipuri:
- Narator omniscient
– naraţiunea la persoana a III-a
– naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)
– viziune totală, viziune „dindărăt”
– focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)
– naratorul este detaşat, impersonal
– narator extradiegetic (se află în afara acţiunii relatate)
– povestirea se numeşte heterodiegeză
- Naratorul personaj
– naraţiunea la persoana I
– naratorul cunoaşte doar cât personajul
– viziunea este „împreună cu”
– focalizarea internă
– naratorul este intradiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)
– povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)
- Naratorul martor
– cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede
– viziunea „din afară”
– focalizarea externă
Eul liric – „vocea” autorului în operele lirice
– tipuri – subiectiv (la persoana I şi a II-a)
– obiectiv (la persoana a III-a)
Discursul narativ/ liric (incipit, secvenţe narative, final)
- incipit- secvenţă iniţială simbolică
- final – secvenţă de sfârşit simbolică
- secvenţe narative/ lirice- unităţi elementare a discursului narativ/ liric
– sunt dispuse prin înlănţuire (cronologic)- timpul diegezei, sau alternanţă (fără o ordine cronologică)- timpul discursului
Subiectul narativ (epic)
- momentele subiectului: expoziţiune (loc, timp, personaje), intriga (momentul care declanşează acţiunea), desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământ
- conflicte: – interior (înăuntrul personajului, la nivelul sentimentelor, stărilor, gândurilor)
– exterior (între două sau mai multe personaje)
Personaj – caracterizare
Paşi
- Identificare – nume (poreclă) + semnificaţie (în sugerarea unor trăsături de caracter)
– prezentare (poziţie socială, vârstă, profesie)
– locul şi rolul în operă (pers. principal/ secundar, episodic, martor, prezent sau absent în acţiune etc.)
Ex. D-l Goe, Iona
2. Portret fizic – figura, mimica, talia, gestica, îmbrăcămintea
Ex. D-l Goe – costum de marinar (nepotrivit vârstei, copil îmbătrânit)
3. Portret moral – fapte, fel de vorbire, comportament, mediul (locuinţă) şi influenţa lui, conflicte interioare
4. Portret psihic: idei, gânduri, frământări interioare
- Concluzii/ semnificaţii – pozitiv/ negativ, complex/ banal, static/ dinamic, evoluează/ involuează
Tipuri de caracterizare – directă (care apare în text) – făcută de narator
– autocaracterizare
– făcută de alte personaje
– indirectă -care reiese din fapte, comportament, imagine, mediu,
Tipuri de personaje – după locul ocupat: principale, secundare, episodice
– după semnificaţia etică: pozitive, negative
– după raportarea la realitate: fantastice, legendare, alegorice, istorice, autobiografice
– după curentul literar: caractere în Clasicism (construite pe o trăsătură dominantă), excepţionale în Romantism, tipice în Realism (tipice pentru o categorie socială), patologice în Naturalism
Versificaţie (prozodie)
- rimă: încrucişată (abab), îmbrăţişată (abba), împerecheată (aabb), vers alb (abc), vers liber (vers alb cu măsură variabilă), monorimă (aaa)
- măsură – numărul de silabe dintr-un vers
Expresivitatea (frumuseţea artistică a textelor)
– se realizează prin: – figuri de stil
– imagini artistice (vizuale, auditive, tactile, olfactive)
-unele părți de vorbire: substantive în V., verbe la imperativ, interjecții etc.
-unele semne de ortografie și punctuație: semnul exclamării, puncte de suspensie etc.
Stilul: modul, caracterul general în care este scris textul
– caracteristici ale stilului: claritatea, proprietatea, concizia, precizia, puritatea, simplitatea, sobrietatea, naturaleţea, oralitatea, armonia, etc.