Instanţele comunicării narative: autor, narator, eul liric, personaj, cititor
Autor- persoana reală care imaginează şi scrie un text literar
Personaj- construcţie imaginară ce există doar în lumea ficţiunii
Cititorul- persoana reală căreia îi este adresat textul literar
Naratorul– o „voce” care prezintă, relatează operele epice.
– perspectiva narativă: uniperspectivism (punct de vedere al unui singur narator)
pluriperspectivism (punctul de vedere al mai multor naratori)
– tipuri:
- Narator omniscient
– naraţiunea la persoana a III-a
– naratorul ştie tot, personajele n-au nici un secret faţă de el ( el este Creatorul lumii lui)
– viziune totală, viziune „dindărăt”
– focalizare zero (focalizare= unghiul, poziţia din care sunt percepute evenimentele)
– naratorul este detaşat, impersonal
– narator extradiegetic/ heterodiegetic (se află în afara acţiunii relatate)
– povestirea se numeşte heterodiegeză
- Naratorul personaj
– naraţiunea la persoana I
– naratorul cunoaşte doar cât personajul
– viziunea este „împreună cu”
– focalizarea internă
– naratorul este intradiegetic/ homodiegetic (se află în interiorul acţiunii relatate)
– povestirea se numeşte homodiegeză (povestire homodiegetică)
- Naratorul martor
– cunoaşte puţin, doar ce aude sau vede
– viziunea „din afară”
– focalizarea externă
Eul liric – „vocea” autorului în operele lirice
– tipuri – subiectiv (la persoana I şi a II-a), obiectiv (la persoana a III-a)
Aplicații:
- Identificați tipul de instanță narativă din textele:
- „Eram însurat de doi ani cu o colegă de la universitate şi bănuiam că mă înşală”. …………………………………
- „Cuza-voda și Kogălniceanu se supărară foarte rău pentru această brutalitate, iar conu Mihalache chiar îi spuse căpitanului că va fi destituit. Plecară și pe drum discutară despre o lege care să interzică bătaia. Alexandru Ioan Cuza era de acord că trebuie să dispară acest obicei, dar nu vedea cum s-ar fi putut aplica o asemenea lege.” ………………………………………
- ”Când ies de dimineață din casă, o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos.” ……………………………………..
- „Nenorocita privighetoare
Cânta-n pădure a ei durere,
Natura-ntreagă da ascultare,
Tot împrejuru-i era tăcere. […]
Un măgar mare ce-o ascultase,
Şi ca un aspru judecător
Capul pleoştise, sau râdicase
Câte-o ureche,-n semn de favor, … ” …………………………………….
h.„Pe coastele Calabrei* vaporu-naintează
În unda luminoasă ce noaptea fosforează*;
El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin,
Şi luna, vas de aur, pluteşte-n ceruri lin.”………………………………………….
- „Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,
Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,
Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,
Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.” ………………………………………….
- „Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
Ca păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare.” ………………………………………….
- „Toate
Cuvintele mele sunt stricate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să se joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.” ………………………………………………
- „Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghies,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.” ………………………………………………..
2.Identifică instanțele comunicării și mărcile prezenței acesteia în texte după modelul:
a.„Astăzi, când le scriu pe hârtie, îmi dau seama, iar şi iar, că tot ce povestesc nu are importanţă decât pentru mine, că nici nu are sens să fie povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o singură dată în desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru cucerirea Chinei, decât şirurile de dinastii egiptene, decât ciocnirile de aştri în necuprins, căci singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”
Textul are un narator- personaj (homodiegetic), subiectiv, implicat în acțiune, care cunoaște limitat, doar cât personajul său. Narațiunea este la persoana I, homodiegetică iar focalizarea este internă. Câteva mărci ale prezenței naratorului- personaj sunt pronumele personal „le”, locuțiunea verbală la persoana I sg. „îmi dau seama”, pron. pers. „mine” etc.
- Când să fi fost ziua aceea care îmi vine în minte mereu? Câți ani să fi avut? Optsprezece? Nouăsprezece? Era în orice caz într-o după-amiază de sfârșit de vară sau început de septembrie, sau poate că nu era, dar astfel de zile au în ele nemișcarea unei zile de vară și lumina aceea a zilei de toamnă care, de bogată ce e, oprește parcă și ea pe loc trecerea timpului.”
- „Viaţa mi-a devenit în curând o tortură continuă. Ştiam că nu mai pot trăi fără ea. […] Era, în toate planurile mele. În toate bucuriile viitorului”.
- Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landou, cu fluturări de voal – voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai pusese niciodată – și, la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz.”
- „Şi pentru nori, aceste flamuri sure
Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc
Din miazănoapte către răsărituri,
Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc. ”
- „Şi-mbrăţişaţi alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,
Din lacrimi liniştea sporeşte, ş-a fi târziu pricepi ce-nsamnă.
Brânduşele-nfloresc de-a pururi şi poate soarele de toamnă
S-o-nduioşa ca să-ţi arunce pe frunte mândra lui beteală.”
- Ilustrează un episod din vacanță dintr-o perspectivă obiectivă apoi subiectivă.