Genuri literare

Genuri literare

 

 

Genul literar: e o categorie fundamentală a teoriei literare, care reuneşte opere literare asemanatoare prin structura conţinutului, procedee estetice comune, modalităţi compoziţionale de exprimare a sentimentelor, stărilor sufleteşti sau de construirea acţiunilor şi a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric, genul dramatic.

Specia literară: e o subdiviziune a genului literar, definită prin anumite particularităţi fie tematice , fie structurale, fie stilistice, încadrându-se astfel modalităţilor de expunere a unui anumit gen literar. Speciile literare sunt în proza sau în versuri.

 

Genul epic               -gândurile, ideile autorului trensmise indirect prin:

– personaje şi acţiune

– mod de expunere: naraţiune, dialog, descriere

– sunt indicatori de spaţiu, timp

– prezenţa naratorului (vocea autorului)

 

                Balada -poem narativ pe teme eroice, legendare, fantastice, prezentate în folclor.

Ex.: ,,Toma Alimos’’, ,,Miorita’’ – balade populare, ,,Mistretul cu colti de argint’’ de St. Augustin Doinas – balada culta

                  Legenda – povestire populară cu evenimente sau fiinţe imaginare sau fapte reale deformate, înfrumuseţate. „Cea din urma noapte a lui Stefan cel Mare” de D. Bolintineanu etc.

                  Basmul – Specie în proză în care personajele imaginare traversează întâmplări fantastice. „Tinereţe fara bătrâneţe” de Petre Ispirescu, basmele fraţilor Grimm sa.

                  Snoava – Scurtă naraţiune umoristico-satirică din lit. populară. Anton Pann

                  Poem.   „Cântarea Romaniei” de Alecu Russo, “Luceafărul” – M. Eminescu.

                  Epopeea– Lung poem eroic, specie a genului epic. „Mahabharata”, „Ramayama”(literatură indiană), „Iliada”, „Odiseea”- Homer etc.

                  Fabula – Compozitie alegorică, cel mai adesea în versuri, care ilustrează o morală. Personajele sunt adesea animale ale caror trăsături sunt asemenea oamenilor pe care-i reprezintă şi care sunt ironizate. „Câinele şi căţelul” de Gr. Alexandrescu etc.

                  Schiţa – Specie de mici proportii în care e surprins un singur moment din viaţa unui personaj. Ex. „Momente şi schiţe” de I.L. Caragiale

                  Povestirea: specie în care se relatează faptele din punctul de vedere al unui martor, care asistă sau participă la evenimentul povestit. Povestirea este de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puţine, iar interesul cititorului se concentrează asupra situaţiei narate.

Ex.: Volumul de povestiri ,,Hanul Ancuţei’’ de M. Sadoveanu

                  Nuvela – compoziţie literară cu un singur personaj principal, un singur conflict major şi un fir epic. „Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi, ,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici

                  Roman – Specie cu o actiune complexă la care participă un numar mare de personaje şi care realizează o imagine complexă a societăţii evocate. „Cei trei muschetari” de Al. Dumas, „Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon, Ex. ,,Moromeţii’’ de Marin Preda

 

 

Genul liric              – gândurile, ideile transmise direct

– nu există personaje şi acţiune

– prezenţa eului liric (subiectiv – pers. I, obiectiv – pers. a III-a)

– mod de expunere: descrierea, monologul liric

– organizarea textului în versuri şi strofe

 

Elegia. Poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist si melancolic. Ex.: ,,Trecut-au anii’’ de Mihai Eminescu, ,,11 elegii’’ de Nichita Stanescu

                  Oda. Poem cântat de vechii greci. La moderni, poem liric compus din strofe simetrice în care se preamăresc fapte eroice, trăsături deosebite ale unor personalităţi şi are un caracter solemn. Ex.: ,,Odă ostaşilor români’’ de V. Alecsandri, ,,Odă simplissimei flori’’ de L.Blaga

Idila. Poezie de dragoste. ex. “Lacul” – M. Eminescu

                  Pastel. Specie care descrie imagini din natură. V. Alecsandri prin ciclul „Pasteluri”

                  Meditaţie (filozofică). Specie în care sunt prezentate idei filosofice. Ex.: ,,La steaua’’ de Mihai Eminescu, ,,De ce-aş fi trist’’ de Tudor Arghezi

                  Satira. Operă în care autorul ironizează ridicolul contemporanilor săi sau le conturează viciile. Ex. Gr. Alexandrescu, „Satiră. Duhului meu.”

                  Pamfletul. Specie în care sunt criticate defectele unei persoane, societăţii cu intenţia îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu.

                  Sonetul. Piesă lirică cu formă fixă alcatuită din patrusprezece versuri cu aceeasi măsură, dispuse în doua catrene cu rimă îmbrăţişată. Ex.: ,,Când însuşi glasul’’ de M. Eminescu, Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo

                  Rondelul. Poezie cu formă fixă alcătuiă din trei catrene şi un vers izolat. Versurile 1 si 2 sunt identice cu versurile 7 si 8. Ex. Al. Macedonski „Poema rondelurilor”.

                  Gazel. Poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu 2 versuri; originară din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului XIX. ex. G. Cosbuc, M. Eminescu, Goethe

                  Glosa. Se naşte în Spania secolului al XV-lea. Specie cu formă fixă. Prima strofă e alcătuită din 4, 6, sau 8 versuri ce conţin tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeaşi mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. M. Eminescu, „Glossa”

 

Genul dramatic                      – gândurile, ideile autorului sunt transmise indirect

– prezenţa personajelor

– mod de expunere: monologul dramatic, dialogul

– prezenţa indicaţiilor scenice (didascalii)

– există indicatori de timp şi spaţiu

– textul este structurat în acte, scene şi tablouri

 

                  Tragedia. Opera dramatică în versuri care prezintă personaje eroice în situaţii conflictuale, exceptionale, în măsura sa trezească spaima sau mila. Conflict foarte puternic, finalul aduce cu sine moartea. Ex. „Antigona” de Sofocle

                  Comedia. Specie care provoacă râsul prin zugrăvirea satirică a moravurilor, a tipurilor umane prin succesiunea unor situaţii neaşteptate. Conflictul este superficial. Ciclul „Chiritelor” de V.Alecsandri, „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale etc.

                  Drama. Piesă de teatru asemănătoare tragediei prezentând o acţiune violentă sau dureroasă în care comicul se poate alătura tragicului.Conflictul este puternic. „Despot Voda” de V.Alecsandri, „Năpasta” de I.L. Caragiale, ,,Mesterul Manole’’ L. Blaga– drama de idei.

Sursă: referatele.com, referat-e.ro

***, Limba şi literatura română de la competenţă la performanţă, Ed. Polirom, Bucureşti, 2010, 295p.

 

 

 

 

 

Aplicaţii: identificare gen şi specie

 

  1. “Doina, doiniţă!
    De-aş avea o puiculiţă,
    Cu flori galbene-n cosiţă,
    Cu flori roşii pe guriţă!

    De-aş avea o mândrulică
    Cu-ochişori de porumbică
    Şi cu suflet de voinică!

    De-aş avea o bălăioară
    Naltă, veselă, uşoară,
    Ca un pui de căprioară!”   (V. Alecsandri- Doina)

 

  1. “A fost odată ca-n poveşti,
    A fost ca niciodată,
    Din rude mari împărăteşti,
    O prea frumoasă fată.

    Şi era una la părinţi
    Şi mândră-n toate cele,
    Cum e Fecioara între sfinţi
    Şi luna între stele.” (M. Eminescu – Luceafărul)

 

  1. “Pe-un picior de plai,
    Pe-o gură de rai,
    Iată vin în cale,
    Se cobor la vale,
    Trei turme de miei,
    Cu trei ciobănei.
    Unu-i moldovan,
    Unu-i ungurean
    Şi unu-i vrâncean.
    Iar cel ungurean
    Şi cu ce-l vrâncean,
    Mări, se vorbiră,
    Ei se sfătuiră
    Pe l-apus de soare
    Ca să mi-l omoare
    Pe cel moldovan,… “ (Mioriţa)

 

  1. “În păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit,

Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios,

Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

Şi pe ele se aşează bolta cerului senină

Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.”     (V. Alecsandri – Miezul iernii)

 

  1. “Plin de bucurie mare,
    Oarecine îmi spunea
    C-a vândut din întâmplare
    Şi cu un preţ de mirare
    Un cal prost ce el avea:
    „Căci bietul cumpărător,
    Zicea el, s-a înşelat
    Şi puţin cunoscător
    Orice i-am cerut mi-a dat.”
    La acestea ce să-i zic?
    Atunci n-am răspuns nimic:
    Dar peste puţine zile îl văz, însă furios,
    Şi-mi strigă: „Nu ştii, frate, un mişel, un ticălos,
    Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nşelat.
    Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat;
    Cum ţi se pare aceasta?” ­ „Zău, aşa cum mi-a părut
    Întâmplarea de deunăzi cu calul ce ai vândut.”

    Strigăm şi protestăm tare
    Când nedreptatea cercăm,
    Dar mulţi urmăm la-ntâmplare
    Fapta ce o defăimăm.” (Gr. Alexandrescu – Calul vândut şi diamantul cumpărat)

 

  1. “Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
    Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei şoimani de munte![…]

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Voi, nepăsători de moarte, dispreţuitori de viaţă,”               (V. Alecsandri)

 

  1. „La poalele Carpaţilor,
    Sub vechiul tău mormânt,
    Dormi, erou al românilor,
    O! Ştefan, erou sfânt!
    Ca sentinele falnice
    Carpaţii te păzesc
    Şi de sublima-ţi glorie
    Cu secolii şoptesc.” (V. Alecsandri)

 

  1. “Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jălire
    Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
    El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori
    C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.

    Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
    Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
    El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
    Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.” (V. Alecsandri- Gerul)

 

i. “De la Nistru pân’ la TisaTot Românul plânsu-mi-s-aCă nu mai poate străbateDe-atâta strainătate. Toate cântecele pier,Sboară paserile toateDe neagra străinătate.  Numai umbra spinuluiLa uşa creştinului.Işi desbracă ţara sânul,Codrul – frate cu Românul -De secure se tot pleacăŞi isvoarele îi seacăSărac în ţară săracă! “     (M. Eminescu) j. “Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.”    (M. Eminescu – Glossă)