- nume generic dat unor grupări și orientări artistice apărute la începutul secolului al XX-lea
- ca atitudine reia unele idei ale modernismului: dorința de progres, aspirația spre viitorul salvator
- în plus avangardismul propune o atitudine de negație radicală a literaturii anterioare, contestă tot ceea ce e învechit
- cultură a luptei, a opoziției, a rupturii, a crizei și a falimentului
Forme ale avangardei:
Dadaismul
- iniţiat la Zurich de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball și Hans Arp în 1916
- este etichetată drept o mișcare nihilistă prin negarea artei (literaturii) tradiţionale, astfel lupta împotriva literaturii devine un stil, un ritual
- dada = libertate
- model de creaţie propus era decuparea cuvintelor dintr-un articol, amestecarea lor şi aranjarea la întâmplare. Astfel se înlocuia imaginația creatoare cu poezia „involuntară”:
„ preţul ei sunt ieri convenind după aceea tablouri
a aprecia visul opecă a ochilor” - astfel, pe de o parte cuvântul ajunge să fie golit de conținutul său („o poezie despre nimic în care se fabrică vidul și se cultivă absența”, Tristan Tzara), pe de altă parte se produce o combinație revigorantă de sensuri
- în 1921 se autodizolvă, T. Tzara îşi dă demisia
Direcţii la noi:
- Constructivismul promovat de Ion Vinea în „ Contimporanul”
- el susţinea corespondenţa perfectă dintre tehnologia modernă şi artă
- promovează libertatea absolută de creaţie fără norme tradiţionale sau literare
„ Jos arta
Căci s-a prostituat
VREM
Misiunea cuvântului nou şi plin de sine; expresia plastică şi strictă a aparatelor Morse.” - alti reprezentanţi: Arghezi, Barbu, Felix Aderca, Ilarie Voronca, Constantin Brâncuşi
- Suprarealismul susţinut de reviste ca „ unu”, „ Urmuz”, „ Alge”,
- stare pură de creaţie este visul, delirularta e produsă în subconştient => tehnica de realizare a artei e transcrierea rapidă a propoziţiilor şi frazelor dictate spontan de subconştient
- rezultatul: combinaţii întâmplătoare de cuvinte şi imagini asemănătoare cu cele produse în vis
- reprezentanţi: Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Geo Bogza, Gellu Naum, Aurel Baranga, Urmuz