Povestirea
1. specie literară
2. mod de comunicare, de transmitere a unei întâmplări
3. mod de expunere
1. Povestirea- este o specie a genului epic în proză şi mai rar în versuri, de mai mare întindere decât schiţa dar mai redusă decât nuvela sau romanul. Povestea are un conflict puternic, urmând însă un singur episod însemnat din viaţa personajului.
Caracteristica de bază a povestiri este subiectivismul dat de structura personajului: personaj- narator (participant) sau personaj martor (asistent). Scrierea este făcută de obicei la persoana I
- interesul nu se centrează în jurul personajului ci al situației de unde caracterul etic, exemplar al
povestirii. - Se acordă importanţă naratorului şi actului narării, întâmplărilor şi situaţiilor
- Relaţia narator-receptor este mai strânsă decât în cazul nuvelei şi presupune:
- Oralitate- aparenţa de dialog între narator-receptor; folosirea persoanei I.
- Ceremonial- presupune un sistem de convenţii (apariţia povestitorului, pretextul care declanşează povestirea, formulele de adresare etc).
- Atmosferă- naratorul „regizează” o anumită tensiune, un suspans, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atenţia şi interesul receptorului.
Povestirea în ramă reprezintă o formă de încadrare a uneia sau a mai multor naraţiuni de sine stătătoare într-o altă naraţiune.
În literatura română au scris povestiri Creangă, Caragiale, Sadoveanu,Voiculescu. Povestirile pot fi: sociale, istorice, filozofice, mitologice, satirice.
2. Povestirea
- nararea unor întâmplări care s-au petrecut deja
- evocarea este principala caracteristică
Repere: - ce povestim? (evenimente, întâmplări)
- când și unde? (locul și timpul acțiunii)
- care este rolul tău? (martor, personaj)
- cine participă la acțiune? (persoanele)
- cum povestim? (punct de vedere, exprimare, folosirea elementelor nonverbale și paraverbale etc.)