Nuvela romantică, istorică „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi - Pregătire BAC: teorie, texte argumentative, eseuri opere, autori

Schema analizei

Costache Negruzzi

reprezentant al per. paşoptiste, creatorul nuvelei istorice românești
textele sale literare sunt grupate în vol. „ Păcatele tinereţii”

1. Încadrare într-o specie/curent

Specia- nuvelă

avem un singur fir epic ( în roman mai multe) ce prezintă ultima parte a vieţii personajului principal
avem un singur personaj principal- Alexandru Lăpuşneanul
avem un singur conflict- Lăpușneanul- boieri

Nuvelă romantică

are un personaj central, excepțional de factură romantică, trăsăturile sale negative sunt duse la extrem
în opoziţie cu el e domniţa Ruxanda => antiteza demon – înger
sensibilitatea și sentimentalismul domniței Ruxanda
otrăvirea, amploarea crimei – motive romantice
latura documentară a operei

Nuvelă istorică

inspirată din „ Letopiseţul Tării Moldovei” scris de Grigore Ureche
construirea unui personaj inspirat din viața unui domnitor al Moldovei

2.Tema ilustrată prin 2 secvențe reprezentative

Tema – zbuciumata istorie a Moldovei din perioada Imperiului turcesc şi a domnitorilor pământeni, undeva în secolul al XVI-lea

Istorie

1 secvență- intrarea abuzivă în țară a lui Alexandru Lăpușneanul în urma discuției cu cei patru boieri care îi transmit că țara nu îl vrea
a 2-a secvență- uciderea celor 47 de boieri, un episod violent care exprimă cruzimea personajului principal

Viziunea despre lume

este una specific pașoptistă, Negruzzi se înscrie în programul „Daciei Literare”, inițiat de Kogălniceanu, prin inspirația din istoria națională. În acest fel devine și creatorul nuvelei istorice românești.

3.Elemente de structură

Titlul- ne îndreaptă interesul asupra personajului principal al nuvelei, erou literar de mare complexitate şi forţă, un personaj ce trădează vitalitate.

Perspectiva narativă– naraţiunea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, prezintă cu dexteritate comportamentul personajelor, având cunoştinţă cu privire la gândurile şi atitudinile lor. Naratorul este parţial obiectiv, în mare parte evitând să-şi expună judecăţile vizavi de personajele sale.

Construcţia subiectului.

Expoziţiunea. Timpul este cel istoric, perioadă din cadrul sec. al XVI-lea iar principiul compoziţiei este cel cronologic (în ordinea în care se întâmplă faptele). Ni se prezintă personajele : Alexandru L., boierii ( Stroici, Spancioc, Moţoc), Domniţa Ruxandra. Locul- undeva pe teritoriul Moldovei la început, palatul domnesc, mitropolia, cetatea Hotinului.
Intriga. Ni se dezvăluie în cadrul întâlnirii dintre domn şi boierii trimişi ai lui Tomşa care îi cer în numele obştii să renunţe la tron. Dialogul are o deosebită forţă dramatică iar răspunsul lui Lăpuşneanu este memorabil: ,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu….. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi…”
Acţiunea continuă, Alexandru ajunge pe tronul Moldovei, începe pedepsirea trădătorilor. Ni se prezintă şi portretul doamnei, descendenţa ei, toate într-o antiteză romantică cu felul crud de manifestare a domnului. Aceasta trăieşte un conflict interior ( între statutul de soţie şi dezacordul faţă de faptele lui Alexandru) şi-i cere acestuia să oprească omorurile.
Într-un gest de macabră viclenie domnul le cere iertare boierilor la mitropolie şi-i strânge pe toţi la un loc ca să-i ucidă cu sânge rece. Acest moment este punctul culminant.
Deznodământul ne prezintă moartea lui Alexandru, ucis de soţie la îndemnul boierilor.

4. Statut personaje

Alexandru Lăpușneanul

personaj principal
personaj excepțional, puternic individualizat, de factură romantică
imaginea domnitorului tiran
personaj de inspirație istorică

Statut social

Domnitor al Moldovei
Soțul Ruxandei, fiul lor Bogdan devenind moștenitorul tronului

Statut psihologic

Personaj de o mare forță psihologică
Un cunoscător al psihologiei maselor a căror revoltă o știe liniști
Impulsiv și lipsit de discernământ pe alocuri, în special în scena finală

Statut moral

Un personaj negativ per ansamblu
Este evidențiat în comparație cu domnița Ruxanda, fire blândă, angelică
Viziunea dramatică din nuvelă este construită pe baza caracterului tiranic și crud al lui Alexandru

Doamna Ruxanda

personaj secundar
personaj atestat istoric
personaj romantic, construit în antiteză

Statut social

Soția lui ALexandru și mama copiilor lui
menționată în cronici ca fiica lui Petru Rareș, origine nobilă

Statut psihologic

Spre deosebire de Alexandru care emană forță psihică, ea e fragilă, neputând îndura consecințele faptelor sale despotice

Statut moral

imaginea frumuseții, a blândeții și a milei față de ceilalți
Construită în antiteză cu furia soțului ei
Imaginea ei este una angelică

5. Trăsături ale personajelor ilustrate prin secvențe semnificative

Alexandru Lăpușneanul

hotărât- vrea cu orice preț să-și recapete tronul- secvența inițială (secvența inițială, întâlnirea cu solia boierilor)
tiran- conduce cu autoritate și violență, pedepsind la orice greșeală
crud- hotărăște să se răzbune și ucide în masă- secvența uciderii boierilor și piramida cu cele 47 de capete dar și antiteza cu domnița Ruxanda
- Tot aici dă dovadă de ticăloșie și prefăcătorie atunci când vorbește de pace boierilor, atrăgându-i în cursa lui
- Răzbunător- secvența finală unde dorește să-și asasineze propriul fiu într-un gest disperat pentru a-și păstra tronul

Particularități de construcție a nuvelei romantice/ istorice

Costache Negruzzi este un prozator care publică în perioada pașoptistă, operele sale de referință fiind adunate în volumul de nuvele „Păcatele tinereții”, unde este inclusă și nuvela „Alexandru Lăpușneanul”. Negruzzi respectă ideologia lui Kogălniceanu, exprimată în articolul „Introducție” din „Dacia literară”, prin inspirația din realitățile noastre naționale devenind astfel, prin operele sale, creatorul nuvelei istorice românești („Alexandru Lăpușneanul”, „Sobieski și românii”)

1. Încadrare într-o specie/curent

Ca specie, Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă prin construcția unui singur fir narativ ce prezintă ultima parte din viața lui Alexandru Lăpușneanul și prin conturarea unui singur personaj principal, excepțional și puternic individualizat dar și a unui conflict puternic între domnitor și boierii trădători.

Opera este una romantică prin imaginea personajului central, Alexandru, creație literară de o mare forță interioară, ale cărui trăsături negative (cruzimea, răutatea) sunt duse la extrem. Eroii romantici nu sunt oameni obișnuiți în viața de zi cu zi ci sunt ființe excepționale care acționează în situații excepționale. Astfel îl putem observa pe Alexandru care trăiește la intensitate maximă sentimente de crudă răzbunarea față de boieri, în a doua sa domnie când în răutatea și ticăloșia sa urmărește să-i elimine pe aceștia în totalitate. La fel este și cu impulsivitatea cu care o tratează pe Ruxanda, pe călugări și pe fiul său, Bogdan, în scena finală când își revine din letargia bolii. Aceste fapte extreme fac din el un personaj memorabil în creația lui Negruzzi dar și în literatura română.

O a doua trăsătură romantică este antiteza dintre Lăpușneanul și domnița Ruxanda, care are rolul de a scoate în evidență caracterul negativ al personajului principal. Dacă domnița, fiica domnitorului Petru Rareș, prin blândețea și răbdarea sa ilustrează imaginea angelicului, Lăpușneanu este reprezentantul demonicului. La moartea tatălui ei, după domniile eșuate ale fraților ei, femeia a fost obligată de obște să se mărite cu tiranul domn și ar fi reușit să-l iubească dacă „ar fi aflat în el cît de puțină simțire omenească.” El însă nu-i răsplătește eforturile ba chiar îi dă o lecție macabră atunci când soția îi cere încetarea omorurilor.

O altă latură romantică a nuvelei este sensibilitatea și sentimentalismul de care dă dovadă soția domnitorului în relație cu acesta și cu văduvele boierilor uciși. Într-o zi, aceasta e vizitată de văduva unui boier ucis care cerea dreptate pentru ea și copiii ei. Mișcată în profunzime de durerea femeii și urmărită până și în vis de imaginea capului boierului pedepsit, Ruxanda își riscă viața și vine în fața domnitorului pentru a-i cere încetarea omorurilor.

Istorică este prin inspirația din trecutul și specificul național românesc prin descrierea unei perioade întunecate din istoria Moldovei, sub domnia lui Alexandru Lăpușneanul, prin construcția personajelor atestate istoric, și prin descrierea obiceiurilor vremii și a vestimentației specifice. Negruzzi folosește în acest sens cronicile lui Grigore Ureche („Letopisețul Tării Moldovei…”), istoric moldovean din secolul al XVII-lea.

2.Tema ilustrată prin 2 secvențe reprezentative

Tema nuvelei prezintă zbuciumata istorie a Moldovei din perioada imperiului otoman și a domnitorilor pământeni, undeva în secolul al XVI-lea, istorie presărată cu lupte pentru putere politică și dorință de răzbunare.

Întâlnirea lui Alexandru Lăpușneanul cu delegația celor 4 boieri trimiși de țară reprezintă scena introductivă a nuvelei, moment ce reflectă hotărârea personajului dar și specificul vremurilor, pline de intrigi politice și dorință după putere. La granița Moldovei, la Tecuci, în anul 1564, Lăpușneanu se întoarce ca să-și ia în stăpânire tronul pierdut după complotul dintre boieri și Ștefan Tomșa. Avea cu el o armată de 7000 de mercenari turci plătiți ca să-l ajute să recucerească țara. Aici el e întâmpinat de o solie de 4 boieri (Moțoc, Veveriță, Spancioc, Stroici) care vin cu mesajul că țara nu îl dorește înapoi. La reacția fermă a boierilor, domnitorul răspunde cu asprime, autoritate și determinare considerând că are dreptul legitim la tron, fiind și el unsul lui Dumnezeu. În ciuda faptului că țara nu îl vrea nici nu îl place, Alexandru hotărăște să înainteze, cu voia ori fără lor, rostind replica-motto: „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu…”. Aceasta exprimă faptul că avem de-a face nu doar cu un conflict politic ci cu o ambiție personală a despotului.

Secvența uciderii celor 47 de boieri și așezarea capetelor lor într-o piramidă, după funcție și rang, ilustrează dorința de răzbunare a personajului în fața unor boieri care îl vânduseră în trecut. Scena are suport istoric real și este creată pentru a dinamiza nuvela și a pune în evidență cruzimea personajului principal. Într-o duminică, domnitorul merge la mitropolie unde, după slujbă, are un moment în care, afișând o blândețe prefăcută, își cere iertare boierilor pentru răutățile sale trecute și le propune împăcarea și conviețuirea frățească. Ca semn de bunătate îi invită la un ospăț la curte. Deși neliniștiți, boierii acceptă invitația. La finalul ospățului, când toți erau în cheful vinului, domnitorul se ridică de la masă iar slugile năvălesc asupra boierilor. Luați prin surprindere, neînarmați și cu porțile închise, aceștia sunt toți măcelăriți mișelește. La final domnitorul poruncește să fie decapitați și formează o piramidă din 47 de capete ordonate după rang, drept leac de frică pentru soția sa, Ruxanda. Dacă uciderea boierilor e consemnată de Grigore Ureche în cronica sa, piramida de capete e doar ficțiune cu scopul de a dramatiza mai mult acțiunea operei.

Viziunea despre lume a lui Negruzzi este una specific pașoptistă. Negruzzi se înscrie în programul „Daciei literare”, inițiat de Kogălniceanu prin inspirația din istoria națională. În nuvelă, Costache Negruzzi îmbină elemente din realitatea istorică (existența personajului principal, uciderea boierilor) cu elemente ficționale (boierul Stroici, uciderea lui Moțoc), construind astfel o cutremurătoare creație epică.

3. Elemente de structură

Titlul ne îndreaptă interesul asupra personajului principal al nuvelei, erou literar de mare complexitate şi forţă, un personaj romantic ce trădează putere și vitalitate. Alexandru Lăpușeneanul este unul dintre nepoții lui Ștefan cel Mare. El domnește de două ori, ultima dată începând cu 1564- 1568. Este căsătorit cu Ruxanda, fiica domnitorului Petru Rareș și se remarcă printr-o politică restrictivă față de boieri. Are un sfârșit tragic, fiind otrăvit de boieri după ce a cerut să fie călugărit, eveniment neatestat din punct de vedere istoric dar adăugat de Costache Negruzzi în nuvelă pentru a dramatiza finalul.

Perspectiva narativă este obiectivă naraţiunea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, prezintă cu dexteritate comportamentul personajelor, având cunoştinţă cu privire la gândurile şi atitudinile lor. Naratorul este însă doar parţial obiectiv, pentru că uneori ține să-şi expună judecăţile vizavi de personajele sale în secvențe precum: „tiranul”, „bolnavul”, „nenorocitul domn”.

Acțiunea și momentele subiectului

Timpul prezentat în expozițiune este cel istoric, perioadă din cadrul sec. al XVI-lea iar principiul compoziţiei este cel cronologic (în ordinea în care se întâmplă faptele). Ni se prezintă personajele: Alexandru L., boierii ( Stroici, Spancioc, Moţoc), Domniţa Ruxandra. Spațiul este unul autohton, undeva pe teritoriul Moldovei la început, apoi palatul domnesc, mitropolia, cetatea Hotinului. Intriga este constituită de cadrul întâlnirii dintre domn şi boierii trimişi ai lui Tomşa, care îi cer în numele obştii să renunţe la tron. Dialogul are o deosebită forţă dramatică iar răspunsul lui Lăpuşneanu este memorabil: ,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu….. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi”. Desfășurarea acțiunii continuă cu a doua înscăunare a domnitorului Alexandru pe tronul Moldovei. Odată ajuns la putere, acesta începe pedepsirea boierilor trădători prin schingiuiri de tot felul la cea mai mică plângere sau greșeală administrativă și prin dese omoruri cu spectacolul crud al afișării capetelor. Ni se prezintă şi portretul doamnei Ruxanda, descendenţa ei, toate într-o antiteză romantică cu felul crud de manifestare a domnului. Aceasta trăieşte un conflict interior ( între statutul de soţie şi dezacordul faţă de faptele lui Alexandru) şi-i cere acestuia să oprească omorurile, asaltată de plângerile jupâneselor văduve. Într-un gest de macabră viclenie domnul le cere iertare boierilor la mitropolie, îi strânge pe toţi la un loc, invitându-i la un ospăț regal unde îi ucide cu sânge rece construind o piramidă din capetele lor. Acest moment este punctul culminant. Deznodământul ne prezintă finalul vieții lui Alexandru. Bolnav și retras în cetatea Hotinului, domnitorul cere să fie călugărit pentru iertarea păcatelor dar într-un moment de luciditate promite răzbunare și plănuiește moartea fiului său. La îndemnul boierilor Stoici și Spancioc și însuflețită de grija maternă, Ruxanda hotărăște să-și otrăvească soțul când acesta îi cere apă, confințind astfel finalul tragic al crudului personaj.

4. Statut personaje

Alexandru Lăpușneanul, personaj principal al nuvelei este o creație de factură romantică fiind puternic individualizat și pus în situații excepționale (omorârea boierilor etc.). Personajul este de inspirație istorică, întruchipând imaginea domnitorului tiran și crud. Varietatea și multitudinea trăsăturilor de caracter pe care i le putem atribui fac din el un personaj complex, excepțional și rotund surprinzând prin gesturile și planurile sale malefice. Nicolae Manolescu spunea că „gesturile și cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate”. Ca statut social el este un domnitor, unul dintre urmașii lui Ștefan cel Mare, căsătorit cu o prințesă de viță regală, Ruxanda. Psihologic Lăpușneanul dă dovadă de o mare forță și hătărâre, perseverând în tot ceea ce își propune să realizeze. Totodată e un fin cunoscător al psihologiei maselor. În capitolul al III-lea, după moartea boierilor, norodul se revoltă iar domnitorul hotărăște să-l sacrifice pe Moțoc pentru a avea pace. Ca statut moral el e un personaj negativ în ansamblu. El este construit în opoziție cu soția sa Ruxanda și este văzut ca un despot tiran care lasă o pată de sânge pe istoria zbuciumată a Moldovei.

Doamna Ruxanda este personaj secundar al nuvelei. La fel ca Alexandru și ea este un personaj de factură romantică prin plasarea ei în antiteză cu felul de a fi a soțului ei. Frumusețea, bunătatea și blândețea ei sunt în contrast cu răutatea și firea răzbunătoare a domnitorului. Are și o existență istorică fiind atestată în cronicile lui Ureche ca fiica lui Petru Rareș cel bun.

5. Trăsături ale personajelor ilustrate prin secvențe semnificative

Întâlnirea lui Alexandru Lăpușneanul cu delegația celor 4 boieri trimiși de țară reprezintă scena introductivă a nuvelei, moment ce reflectă hotarârea personajului dar și specificul vremurilor, pline de intrigi politice și dorință după putere. La granița Moldovei, la Tecuci, în anul 1564, Lăpușneanu se întoarce ca să-și ia în stăpânire tronul pierdut după complotul dintre boieri și Ștefan Tomșa. Avea cu el o armată de 7000 de mercenari turci plătiți ca să-l ajute să recucerească țara. Aici el e întâmpinat de o solie de 4 boieri (Moțoc, Veveriță, Spancioc, Stroici) care vin cu mesajul că țara nu îl dorește înapoi. La reacția fermă a boierilor, domnitorul răspunde cu asprime, autoritate și determinare considerând că are dreptul legitim la tron, fiind și el unsul lui Dumnezeu. În ciuda faptului că țara nu îl vrea nici nu îl place, Alexandru hotărăște să înainteze, cu voia ori fără lor, rostind replica-motto: „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu…”. Aceasta exprimă faptul că avem de-a face nu doar cu un conflict politic ci cu o ambiție personală a despotului.

Cruzimea și răutatea sunt evidențiate de contrastul cu domnița Ruxanda, gingașa și tandra lui soție care, deși obligată să se căsătorească cu el, îl iubește și îi rămâne supusă și ar fi rămas așa până la capăt dacă ar fi găsit în el măcar puțină bunătate. Întâlnim în text și caracterizare directă, făcută de autor: „tiranul”, „bolnavul”, „nenorocitul domn” dar și de alte personaje: „crud și cumplit este omul acesta” (mitropolitul Teofan), „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine” (Spancioc).

6. Relația dintre două personaje

Secvența care pune împreună personajele antagoniste ale nuvelei este întâlnirea din sala palatului, când Ruxanda îi cere soțului să oprească omorurile boierilor. Portretul femeii începe cu o caracterizare fizică detaliată care subliniază frumusețea și sensibilitatea personajului: „Silicul de samur , pus cam într-o parte , era împodobit cu un surguci alb și sprijinit cu o floare mare de smaragde. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și pe spatele sale. Figura ei avea acea frumusețe, care făcea odinioară vestite pe femeile din România.” Plină de milă și de bunătate față de văduvele boierilor și de copiii acestora, domnița hotărăște să intervină pe lângă Alexandru și să-i ceară încetarea omorurilor. Bărbatul se dovedește impulsiv la început, mustrând-o și punând mâna pe junghiul de la brâu, însă se stăpânește și plin de viclenie îi promite că va înceta cu pedepsele și că îi va da un leac de frică.

La final, sătul de crime și apăsat de vină, Lăpușneanul, pe patul de moarte dorește să fie călugărit. Însă trezit din letargia bolii, plin de cruzime cere un pahar de apă și pe Bogdan, fiul moștenitor pentru a-l ucide. Soția își otrăvește soțul trezit din boală și agresiv împotriva propriei familii. Femeia are un puternic conflict interior între datoria de soție și dragostea de mamă și, sfătuită de boierii Spancioc și Stroici și de mitropolit, alege să facă acest gest dramatic care o va răvăși complet. Acest final de o mare tensiune conturează caracterul romantic al personajelor nuvelei.

Prima nuvelă istorică românească se înscrie în programul pașoptist al lui Kogălniceanu și propune cititorului un antierou patriot. Este romantică prin construcția acestui personaj excepțional dar are și un spirit clasic prin condamnarea vicleniei și a cruzimii lui Alexandru în opoziție cu bunătatea domniței.

Aplicații

Identifică conflictele prezente în nuvelă.

Analizează textul și precizează particularități de limbaj.

„Îndată ce sosise, Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldaviei, afară de Hotin şi le arse, vrând să strice prin aceasta azilul nemulţămiţilor, carii de multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi şi aţâţau revolte. Ca să sece influinţa boierilor şi să stârpească scuiburile feudalităţii, îi despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni şi corumpe pre norod.

Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din când în când. La cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i s-arăta, capul vinovatului se spânzura în poarta curţii, cu o ţidulă vestitoare greşalei lui, adevărate sau plăsmuite şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul.”

Menționează particularități ale stilului lui C. Negruzzi.

Identifică trăsături și moduri de caracterizare a personajelor în fragmentele:

„Să ma întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt.”

„Voi mulgeți laptele țării dar a venit vremea să vă mulg și eu pre voi.”

„Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi, pentru că aceasta este una din cele zece porunci: „Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine şi să ne iertăm unii pre alţii, pentru că sântem muritori, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos — îşi făcu cruce — să ne ierte nouă greşalele, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri.“. Sfârşind această deşănţată cuvântare, merse în mijlocul bisăricii şi, după ce se închină iarăşi, se înturnă spre norod în faţă, în dreapta şi în stânga, zicând: — Iertaţi-mă, oameni buni şi boieri dumneavoastră!”

„— A! voi m-aţi călugărit, striga Lăpuşneanul cu glas răguşat şi spărios; gândiţi că veţi scăpa de mine?… M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!”

„Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua aceea, era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta corona Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea roşie, avea cabaniţa turcească. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur; iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă. După ce a ascultat sf. slujbă, s-a coborît din strană, s-a închinat pe la icoane şi, apropiindu-se de racla sf. Ioan cel nou, s-a plecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului. Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit.”