a. câmp lexical (cuvinte înrudite prin sens) școală: elev, caiet, tablă, profesor etc.
b. familie lexicală (cuvinte cu aceeași rădăcină): pădure, pădurar, împădurit etc.
Aplicații:
1. Construieşte familia lexicală a cuvintelor: bătrân, piatră, frunză, lega, copil, actor, cruce, şcoală, frumos, barbat, belşug, pace, blând, om, alb, trece, suna, umple, pas, birui, floare, câmp, muncă, pământ, cuvânt, vorbi, albastru,
2. Identifică în textele de mai jos cuvinte care aparțin câmpului lexical al:
a. naturii : …..
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins. (Lună în câmp- N. Stănescu)
b. orașului: …..
Se face seară şi orizontul coboară.
Oraşul îşi ridică un cartier spre lună.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep să apună.
Când ridic braţul, umbra lui ascuţită
izbeşte capătul străzii de unde vii, necunoscut,
de parcă-aş fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primeşti nepăsător în scut. (Sufletul metalic al orașului- N. Stănescu)
c. armatei: ….
Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna. (Basorelief cu eroi- N. Stănescu)
d. spațiului: ….
Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă. (Alfa- N. Stănescu)
e. timpului: ….
Coridor de ore, timp pierdut.
Frunze zburătoare, ţări de toamnă.
Străzile pe care am trecut
în gâtlejul amintirii se răstoarnă.
Trec secundele gravide; nasc urlând
picături de ploaie repetate,
vorbe ce s-au spus, îşi caută guri
să se lase în pereţii lor pictate.
Bate-o oră sus, dar pân-ajunge
sunetul la creier, se-nserează.
Dorm pavilioanele urechii, fuge
pe timpane o stafie trează. (Douăsprezece noaptea, cu dor – N. Stănescu)
f. somnului: …
Fiindcă nici eu nu-nţelegeam nimic
şi nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
Ne-am mărturisit unul altuia
cel mai tainic secret, –
acela că existăm…
Dar era noapte şi, vai, dimineaţa,
cumplită vedere,
m-am trezit cu tâmpla pe tine
galbenule, snopule, grâule.
Şi m-am gândit -Doamne,
ce fel de pâine voi mai fi fiind
şi eu,
şi pentru cine? (Somnul și trezia- N. Stănescu)